PARTENERI

© AREPMF 2019

  • White Facebook Icon

DESPRE NOI

Dragi colegi,

Fiecare zi în lumea medicală înseamnă un șir de noi provocări. Presiunea  la care este supus corpul medical vine nu doar din partea societății în care trăim, nu doar de la cantitatea uriașă de informații noi care apar în sfera medicală, nu doar din afluxul de pacienți care ne intră pe ușă, ci în mod special, din problemele de comunicare interpersonală, care marchează munca fiecăruia dintre noi, zi de zi.

Societatea în care  trăim este în continuă schimbare, relația medic-pacient este și ea într-un continuu proces de remodelare. Nu se poate concepe această relație fără ca ea să aibă la bază încrederea pacientului în medicul său curant, fără respect bilateral sau valorizare permanentă , fără o comunicare reală cu omul aflat în suferință din fața ta.

Între solicitările cotidiene ale unei societăți agitate, tensionate, permanent în întrecere cu Timpul și Pacientul, care are nevoie pentru a se vindeca, nu doar de o pastilă, ci mai ales de Cuvânt, de un cuvânt bun, de un gest minimal de grijă față de el, peste medic trece în fiecare zi o ”furtună“ birocratică sau o “avalanșă” informațională, după cum este și anotimpul și viața pe care acesta îl sau o trăiește.

 

Întrebarea firească în acest context este, desigur: De ce AREPMF?

De ce AREPMF, când există o abundență de organizații, de evenimente medicale, mai ales în marile orașe? De ce AREPMF, când există internet-ul, prietenul nostru “cel de toate zilele”? Ce are de spus în plus AREPMF, față de alții, în lumea medicală?

Răspunsul vine simplu și curat: pentru că AREPMF are de oferit două lucruri esențiale în peisajul medicinii de familie, doi piloni puternici pentru a dezvolta și consolida relațiile interumane, care constituie de fapt baza în medicina de familie:

  1. Actualizarea informației profesionale medicale în practica pediatrică a echipei medicului de familie (pilonul profesional dedicat medicilor și asistenților medicali)

  2. Optimizarea stilului de viață al familiei – Programul educațional „Școala Familiei Mele” (pilonul de educație pentru prevenție dedicat familiei)

 

Ce aduce nou AREPMF?

Promovarea unor modele inovative de practică profesională pediatrică în medicina de familie destinate trecerii parteneriatului medic-familie de la stadiul de concept la implementare practică.

 

Care vor fi direcțiile noastre de acțiune?

  • Puericultura - Monitorizarea dezvoltării fiziologice a copilului 0-18 ani

  • Nutriția 0-18 ani

  • Imunoprofilaxia

  • Repere temporale ale dezvoltării neuro-psihice ale copilului, de la naștere până la 18 ani

  • Rolul familiei în dezvoltarea personalității copilului 0-18 ani

  • Depistarea precoce și managementul factorilor de risc implicați în etio-patogeneza bolilor cronice: anemie, rahitism, HTA, dislipidemie, obezitate, boli respiratorii, disfuncții endocrine, afecțiuni neuro-psihice, afecțiuni hepatice, afecțiuni renale, afecțiuni oncologice, etc.

 

Patologie pediatrică în medicina de familie

  • Programe de prevenție adaptate la nevoile grupului țintă, cu accent deosebit pe copiii proveniți din grupurile sociale defavorizate.

 

Ce ne propunem?

  • Promovarea educației și instruirii permanente profesionale în practica pediatrică a medicilor de familie.

 

Cum ne propunem să facem?

  • Organizarea de programe, proiecte, conferințe, cursuri, ateliere cu tematică specifică, în cadrul proiectului național “Școala Familiei Mele” :

  • Dezvoltarea unei conduite unitare în practica medicului de familie pentru supravegherea activă a sănătății copilului

  • Dezvoltarea abilitătilor de consiliere a familiilor pentru creșterea și dezvoltarea sănătoasă a copilului

 

Cu cine ne propunem să conlucrăm?

Echipe medicale interdisciplinare + societate civilă + decidenți

Personal, sunt onorată să avem în AREPMF o echipă cu oameni de caracter, cu suflet frumos, profesioniști adevărați, entuziaști, calzi și buni, precum pâinea aburindă scoasă din cuptor și pusă pe ștergarul alb de pe masa familiei, gata pentru a o împărți cu oameni dragi inimii.

 

Proiectele noastre, aduc Schimbarea.

Definiția Schimbării în bine, a creionat-o poate cel mai frumos Părintele Arsenie Boca, spunând: “La început dai din ce ai, apoi dai, din ceea ce ești”

Cu drag,

Dr. Valeria Herdea
Președinte AREPMF

De ce AREPMF?

 

Asociația Română pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie -  AREPMF- s-a înfiintat din dorința de a promova sănătatea tinerilor noștri pacienți, copii și adolescenți. Ne dorim creșterea standardelor în asistența medicală primară a copiilor și tinerilor iar pentru asta avem nevoie de educație, cercetare și nu în ultimul rând, de comunicare.

Medicul de familie urmărește dezvoltarea copilului de la naștere până la maturitate, într-un parteneriat continuu cu părinții dar și cu medicii de alte specialități astfel încât micuții pacienți să se dezvolte armonios și să fie sănătoși.

Prevenția ocupă un loc important în activitatea medicului de familie și educația pentru sănătate este un instrument extrem de util în acest scop. Consilierea pentru un mod de viață sănătos este apanajul medicului de familie și aceasta poate fi oferită pe diferite căi: întâlniri educative, ateliere, conferințe dar și cu ocazia fiecărei consultații sau în spațiul virtual.

 

Medicii de familie au responsabilitatea educației populației și pentru asta au nevoie de actualizarea permanentă a cunoștiințelor profesionale și dezvoltarea abilităților de comunicare astfel încât informația medicală să fie percepută corect de către populație.

O vorbă din popor spune:”Așa cum ne creștem copiii, așa îi avem” și este un mare adevăr. Suntem responsabili cu toții, părinți, medici, educatori și decidenți, de felul în care ne creștem copiii, de modul cum ne pregătim pentru ziua de mâine.

Avem parte de părinți responsabili, dornici să asigure puiului lor tot ce-i mai bun, dornici să primească informații profesioniste, de buna calitate. Suntem pregătiți să le devenim parteneri pentru un proiect comun: viitorul copiilor noștri.

 

Dr. Emiliana Costiug

Sunt unii medici care nu au experiența îngrijirii medicale a copiilor și care sunt reticenți în a se ocupa de copii, o privesc ca pe o mare responsabilitate, ca pe un mare risc. Da, e o mare responsabilitate dar satisfacția profesională e mult mai mare. Copiii sunt niște pacienți minunați, au o energie fantastică și îți dau putere și entuziasm să mergi mai departe.

 

Gândiți-vă ce mulțumire sufletească avem urmărind bebelușul cum crește, monitorizându-i dezvoltarea și ajutând împreună cu părinții să crească sănătos, să devină adult, să-și întemeieze o familie și să devină el la rându-i, părinte.

 

Împreună, părinți și medici, putem crea o lume mai bună, cu copii și tineri sănătoși.

 

Haideți alături de noi!

 

Vă așteptăm cu drag!

 

Dr. Emiliana Costiug, Medic primar MF

Secretar general AREPMF