PARTENERI

© AREPMF 2020

  • White Facebook Icon
  • AREPMF

Comunicat post eveniment Simpozion regional dedicat „Saptamanii mondiale a alaptarii” - Bistrita

„Școala Familiei Mele”- Bistrița, Hotel Coroana de Aur - 7 august 2019

Săptămâna Mondială a Alăptării, sărbătorită anual în perioada 1-7 august de toate țările membre ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), se desfășoară în 2019 sub sloganul: Informați părinții ! Încurajați alimentația la sân ! Acum și pentru viitor!


Această campanie internațională de conștientizare și educare este inițiată de către Alianța Internațională de Încurajare a Alăptării (WABA, World Alliance for Breastfeeding Action), organizație non-guvernamentală care are ca obiective protecția, promovarea și susținerea alăptării din momentul nașterii.


Perioada 01-07 august este aleasă pentru aceste activități de conștientizare în scopul reamintirii declarației internaționale de sprijin, promovare și protecție a alăptatului semnată în august 1990 de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS), UNICEF și reprezentanți ai mai multor guverne și instituții internaționale, denumită Declarația Innocenti.

Începând cu anul 2016, WABA și-a aliniat eforturile cu cele ale OMS/UNICEF în susținerea campaniei privind importanța alăptatului pentru sănătatea copiilor și a mamelor.

În cadrul acestei campanii , în data de 7 august 2019, la Bistrița, Asociația Română pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie, prin proiectul „Școala Familiei Mele”, în parteneriat cu Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, a organizat un simpozion regional dedicat „Săptămânii mondiale a alăptării”, destinat cadrelor medicale.

La acest eveniment, am dorit să subliniem rolul și locul echipei interdisciplinare medicale și a echipei medicului de familie, în susținerea informării și educării gravidelor și a tinerelor mame, a tinerelor familii, conștientizarea importanței alăptării, rolul acesteia în dezvoltarea sănătoasă a copilului, influența benefică a alăptării asupra sănătății viitorului adult și a stării de sănătate a femeii.

Educația perinatală este extrem de importantă pentru părinți, fiind dovedit științific că toate deciziile pe care ei le iau în primele 1000 de zile de viață a copilului (de la momentul concepției până la 2 ani), influențează starea de sănătate a acestuia pe tot parcursul vietii. Beneficiile laptelui matern nu pot fi egalate de alimentația cu substituenți.

Alăptarea este una dintre cele mai eficiente modalități prin care este oferit copiilor de pretutindeni cel mai bun început în viață și șanse egale în viață, susține Alianța Internațională de Încurajare a Alăptării (WABA, World Alliance for Breastfeeding Action) .

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și UNICEF recomandă:

  • Inițierea timpurie a alăptării în decurs de 1 oră de la naștere;

  • Alimentația exclusivă la sân în primele 6 luni de viață;

  • Continuarea alăptării până la 2 ani și mai mult, concomitent cu introducerea la 6 luni a diversificării adecvate nutritional.

Conform unui studiu desfășurat în 2016 de Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii şi UNICEF, în România, rata alăptării exclusive a fost de 12,6%, printre cele mai mici din Europa. Datele analizate în dinamică, indică o scădere a ratei alăptării exclusive în ultimii ani.

Campania are ca obiectiv general asigurarea unei nutriții optime a copiilor până la vârsta de 24 de luni, iar ca obiective specifice în acord cu obiectivul OMS, creșterea la 50% a copiilor alimentați exclusiv la sân în primele 6 luni de viață, până în anul 2025.


La eveniment ne-au onorat cu prezența:

Dr. Andrițoiu Anca-Medic primar medicina generală pediatrie, Director executiv Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, Coordonator al Programului Național de Sănătate a Femeii și Copilului:

„Alimentaţia poate fi considerată unul dintre determinanţii principali cu un rol semnificativ în îmbunătăţirea calităţii vieţii, a duratei medii de viaţă, în dezvoltarea socială durabilă.Profesioniştilor din sănătate, mai ales celor din reţeaua primară, le revine sarcina de a informa şi educa familiile, de a îndruma părinţii astfel ca aceştia să asigure copiilor lor o alimentaţie adecvată. Alimentaţia naturală este alimentaţia ideală deoarece laptele uman are compoziţia adaptată la posibilităţile de digestie şi la necesităţile nutriţionale ale sugarului, asigurându-i în prima parte a vieții toate elementele necesare dezvoltării sale.”


Dr. Herdea Valeria-medic primar medicină de familie-profil pediatrie, București, Președinte AREPMF: „Programul educațional “Școala Familiei Mele” - Brand AREPMF (înregistrat OSIM), derulat prin cabinetele de medicină de familie, cu practică majoritar pediatrică, ale membrilor AREPMF, este dedicat fiecărui copil, fiecărei familii din această țară. Fiecare dintre copiii noștri are dreptul la viață, sănătate, educație. Copilul are nevoie de dragostea ambilor părinți, are nevoie să crească într-un mediu sigur, ferit de agresiuni. Alimentația la sân din primele minim 6 luni de viață, cu posibilitatea de a fi continuată până la 2 ani, asigură o legătură indestructibilă a mamei cu copilul său. Colectivitatea - grădinița sau școala, într-un mediu sigur, protejat - permite copilului să își poată atinge potențialul maxim de dezvoltare neuro-psiho-motorie, intelectuală și emoțională, esențiale în devenirea sa ca Om.”


Dr. Rus Niculina Simona-medic primar medicină de familie,Bistrița, membru AREPMF: „Laptele matern este alimentul ideal pentru nou-născut și sugarul de până la 6 luni, asigurând în totalitate aportul nutritiv necesar unei creșteri și dezvoltări armonioase.”

Alăptarea asigură continuarea legăturii dintre mamă și copil, oferind pe lângă multiple beneficii pentru sănătate, echilibru și confort emoțional copilului și mamei. Apropierea dintre mamă și copil în timpul alăptării ajută la crearea unei legaturi emotionale puternice, indestructibile. Un start bun în viață pentru copil, înseamnă nu doar dragoste necondiționată și un mediu potrivit pentru a crește și a se dezvolta, ci înseamnă și o alimentație adecvată, potrivită vârstei lui.”


Dr. Rus Marin-medic medicină de familie, Bistrița, membru AREPMF: „Furnizorii de servicii medicale pot influența pozitiv deciziile pe care părinții le vor lua cu privire la alăptare.Alimentația naturală exclusivă reprezintă gold-standardul de alimentație a copilului în primele 6 luni de viață.”


Dr. Simona Cioc-medic primar medicină de familie,București, membru AREPMF: „Rolul cheie al medicului de familie și al echipei sale este în educarea pacienților. Astfel că oferă viitorilor părinți informații corecte, bazate pe dovezi științifice, privind alăptarea. Această consiliere începe în cadrul consultațiilor prenatale și continuă pe parcursul supravegherii sugarului, subliniind permanent avantajele alimentației naturale atât pentru copil, cât și pentru mamă, dar și pentru familie.”


Mulțumim tuturor colegilor prezenți la acest eveniment, domnului Președinte APMF/MG Bistrița-Năsăud, Dr.Niculai Dumitru, care a fost alături de noi !

Mulțumim lectorilor: Dr.Valeria Herdea, Dr.Anca Andritoiu, Dr.Rus Niculina Simona, Dr.Rus Marin, Dr.Simona Cioc, Dr.Aanei Laura Carmen.


Mulțumim partenerilor educaționali implicați în procesul de informare și educare în vederea înțelegerii importanței alăptării în creșterea și dezvoltarea unei generații sănătoase, prin programele pe care le derulează: Nestle.


Echipa AREPMF susține alăptarea din prima zi de viață!