top of page

Conferința Naționala a Asociației Române pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie (AREPMF)


 

Dragi colegi, Stimati parteneri,


Imi face o deosebita placere si onoare, sa va anunt deschiderea lucrarilor unui eveniment stiintific de exceptie in zilele imediat urmatoare:

Conferința Naționala a Asociației Române pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie (AREPMF) 22-25 februarie 2018

În perioada 22-25 februarie 2018, va avea loc la Târgu Mureș, Hotel Imperial Inn cea de-a IV-a Ediție a Conferinței Naționale a Asociației Române pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie (AREPMF):


“Tradiție și Modernism în Practică Medicală”

MOTTO: “Indrazneste, poti!”


Având ca Partener științific și educațional Universitatea de Medicină și Farmacie Târgu Mureș, Partener logistic Primaria Tg Mures AREPMF continuă seria manifestărilor dedicate medicilor de familie cu practică pediatrică, dar și medicilor din alte specialități conexe pediatriei.

Pe durata celor patru zile ale Conferinței cu participare internațională vor fi audiate lucrări științifice susținute de personalități marcante ale medicinei și vor avea loc 20 ateliere interactive și dezbateri pe teme variate, sesiuni “Meet the Professor” si “Meet the Expert”, într- un eveniment științific special, inovativ, captivant și elegant, puternic și sensibil în același timp, în care se vor îmbina știința și comunicarea, tradiția cu modernismul, rigoarea teoriei cu realitățile practicii medicale.

Conferința este creditată de către Colegiul Medicilor din România cu 20 de puncte EMC si de OAMMR cu 15 puncte EMC.


Cele mai importante realizări ale AREPMF în 2017 sunt:

“Îndreptar de vaccinare în cabinetul medicului de familie”, volum lansat în cadrul Conferinței Naționale a Asociației Române pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie, Ediția a III-a, Sinaia, februarie 2017

Și

Nominalizarea AREPMF între cei zece finaliști ai EU Health Award 2017 și invitația de a participa la EU Health Award Meeting a Comisiei Europene precum si la lansarea – EU Health Policy Platform annual meeting, 27 noiembrie 2017, Bruxelles.

In anul 2018, cu ocazia Conferintei Nationale a AREPMF vom lansa:

Editie on-line” Indreptar de vaccinare dedicat parintilor”Autor-AREPMF

“Sindromul de burnout la personalul medical”-Autori Herdea Valeria- Brinza Ileana

Programul stiintific al evenimentului poate fi consultat pe site-ul de Conferinta http://conferinta.arepmf.ro/ program/


Va asteptam cu drag alaturi de noi,

In numele Echipei organizatorice,

Dr. Valeria Herdea

Presedinte AREPMF

32 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page