• AREPMF

Dascali si Oameni printre noi



Dragii mei,

In cursul dupa-amiezii de ieri, Marea Doamna a Pediatriei Romanesti-doamna prof. Ioana Anca, a ales sa plece inspre alte zari, a ales sa „predea” altfel de cursuri, altor studenti…undeva in Cerul albastru, la Scoala Ingerilor. Am avut onoarea, ca acest Om minunat, sa fie printre aceia care au crezut in noi, in cei din Asociatia Romana pentru Educatie Pediatrica in Medicina de Familie (AREPMF) fara rezerve si ne-au sustinut cu tot sufletul lor, din primul moment. Am avut Bucuria de a o asculta si a primi in Dar Cunoastere, pentru ca avea din plin si stia sa daruiasca din plin. A fost dascal si prieten. A fost alaturi de noi, s-a bucurat cu noi, a luptat cu noi! Distinsa, de o eleganta rafinata, discreta si misterioasa in acelasi timp, doamna prof Ioana Anca ramane in sufletul fiecaruia dintre noi, drept unul dintre cei mai apreciati si iubiti dascali din Romania, formatori de exceptie ai Scolii Medicale. Exprim in numele membrilor AREPMF si al meu personal, regretul sincer, ca o astfel de Fiinta pleaca mult prea repede dintre noi! Fie ca parfumul delicat al florilor de tei si salcam sa o insoteasca, fie ca Drumul sa ii fie lin, fie ca Solia pe care o poarta in Inalt, sa deseneze inaintea ei, Drum de Lumina.


In numele AREPMF,

Dr. Valeria Herdea

PARTENERI

  • White Facebook Icon

© AREPMF 2020