Dragi colegi,
Lucrările Conferinței Naționale a Asociației Române pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie (AREPMF), cu titlul “ZILELE AREPMF”, desfășurate în perioada 18-20.11.2021 în mediul online, s-au încheiat.
Ne face o deosebită plăcere să vă aducem la cunoștință că am înregistrat un număr record de peste 1500 de persoane înscrise și peste 1200 de utilizatori-unici zilnic.Speakeri de top, invitați externi, colegi minunați, cu toții ne-au umplut sufletele de bucurie. Noutăți științifice aduse la zi, o gamă variată de subiecte, abordarea fiecărei etape de vârstă, de creștere și dezvoltare a copilului, de la perioada de sarcină, nou născut, sugar mic, preșcolar și adolescent până la tânăr, a însemnat o călătorie a minții noastre într-un univers informațional fascinant.
Pe parcursul celor 3 zile structurate în 20 de sesiuni, peste 50 de lectori ne-au onorat invitația de a împărtăși cu noi aspecte din practica medicală, dar și pentru a sărbători împreună 7 ani de la înființarea AREPMF.
Bucuria de a ne simți colegii alături, chiar dacă în spatele unor ecrane, într-o lume virtuală, a permis întregii echipe să construiască un eveniment viu, antrenant și dinamic.
Vă invităm cu foarte mult drag să fiți din nou alături de noi între 24 și 27 Martie 2022, la Conferința Națională a AREPMF din 2022.
Sperăm, sub auspiciile potențialei ieșiri din pandemie, într-un eveniment derulat față în față.
În numele echipei AREPMF,
Dr. Valeria Herdea
Președinte
Comments