top of page
Poza scriitoruluiAREPMF

Criza de astm bronșic

Dr. Claudia-Felicia Pop, Dr. Elena Ruja, Dr. Emiliana Costiug


Algoritmi de practică pentru medicul de familie – vol.I


Astmul bronşic reprezintă o afecţiune cronică inflamatorie a căilor aeriene în care sunt implicate numeroase celule şi elemente celulare. Inflamaţia cronică determină creşterea hiperreactivităţii căilor aeriene care este responsabilă de episoadele recurente de wheezing, dispnee şi tuse, în special în cursul nopţii şi dimineaţa devreme. Aceste episoade sunt asociate de obicei cu obstrucţia extinsă, dar variabilă a căilor aeriene. Obstrucţia bronşică este reversibilă spontan sau după tratament.

Diagnosticul pozitiv


În cabinetul medicului de familie, diagnosticul se bazează pe anamneză, examenul obiectiv și investigațiile paraclinice (dacă este disponibil în cabinet pulsoximetru și peak flow metru).

Se va evalua cât mai rapid pacientul în vederea stabilirii gradului de severitate al crizei bronhoobstructive. Există mai mulţi parametrii clinici si paraclinici, pe baza cărora se poate aprecia severitatea exacerbării.


Starea de rău astmatic sau astmul acut sever reprezintă atât o complicaţie a astmului cât şi oformă specială de prezentare. Se defineşte ca un acces astmatic de o gravitate deosebită, cudurata de minim 24 de ore, care nu răspunde la medicaţia bronhodilatatoare administrată topic şila corticoizi pe cale generală. Se însoţeşte variabil de tulburări cardiocirculatorii, neurologice şi de modificarea gazelor sanguine.

Managementul exacerbării

a.) la domiciliu

- dacă exacerbarea este uşoară, se inițiază administrarea de Salbutamol (pe baza unui protocol de conduită terapeutică) și se continuă medicația la domiciliu dacă evoluția este favorabilă

- dacă exacerbarea este medie sau severă, se iniţiază administrarea de Salbutamol la domiciliu, se evaluează eficienţa medicaţiei la un interval de 30 – 60 minute de la ultima administrare, iar dacă evoluţia este nefavorabilă (lipsa de răspuns sau agravarea simptomelor) se impune internarea copilului.

Monitorizarea PEF la domiciliu și utilizarea ”sistemului semafor” permite anticiparea declanșării crizei bronhoobstructive, inițierea precoce a terapiei cu bronhodilatatoare și evaluarea eficienței terapiei.

Pe toată durata crizei se continuă administrarea medicației prescrise pentru controlul astmului bronșic, se evită factorii declanșatori, expunerea la pneumalergeni și se verifică tehnica de administrare a medicației de tip inhaler.


b.) în cabinetul medicului de familie

Atitudinea terapeutică și managementul cazului depind de răspunsul pacientului după administrarea primelor doze de Salbutamol, așa cum este prezentat în algoritm.









102 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate

Meningococemia

Comments


bottom of page