Interviu cu dr. Raluca GHIONARU, Asociaţia Română pentru Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie
„Vaccinarea, un drept fundamental la sănătate“ este unul dintre proiectele în care Asociaţia Română pentru Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie a fost partener. Vorbiţi-ne puţin despre acest proiect.
Derulăm acest proiect împreună cu Fundaţia Colegiului Medicilor din Bucureşti şi cu Societatea Română de Microbiologie. Ca parteneri în acest proiect, încercăm să oferim ştiinţa medicilor de familie în domeniul vaccinologiei. Adică discutăm problemele cu care ne confruntăm în prezent şi modul în care pot fi ele rezolvate. Proiectul a fost lansat în ianuarie 2016, în cadrul Săptămînii Internaţionale de Prevenţie a cancerului de col uterin, un tip de cancer care poate fi prevenit prin vaccinare. A constat în două workshop-uri pentru medicii vaccinatori, o conferință tripartită și un site, medicii participanți fiind majoritar medici de familie. Workshop-urile au avut o parte teoretică susţinută de Societatea Română de Microbiologie, unde au participat specialişti în epidemiologie şi boli infecţioase, şi o parte practică, de comunicare, de care ne-am ocupat noi. Am propus exerciţii de îmbunătăţire a comunicării cu pacientul pentru a creşte acoperirea vaccinală, dar şi „jocuri de rol“ doctor – pacient. Ierarhizînd cele mai frecvente întrebări despre vaccinuri (cît de sigur e, cît de des au apărut reacţii adverse, cum explicaţi ce am citit pe net etc.) sau motive de antivaccinare ale părinţilor, am făcut un brainstorming pentru a găsi cele mai pertinente răspunsuri aduse la un nivel de înţelegere populaţional, astfel încît, cînd e nevoie ca un pacient să fie convins că trebuie să-şi vaccineze copilul sau să se vaccineze, să ai la îndemînă mai multe mijloace prin care să reuşeşti acest lucru. Un alt obiectiv al proiectului a fost lansarea site-ului www.vaccinare.org, pe care pot găsi informaţii atît medicii, cît şi părinţii. Informaţii legate de diferite boli prevenibile prin vaccinare, de vaccinare, de ultimele ştiri din domeniu, informaţii despre vaccinarea călătorului. Site-ul e un loc de întîlnire în mediul virtual dintre oamenii care au nevoie de informaţii şi specialişti, avînd şi o secţiune de forum, pentru că ne dorim acest tip de interacţiune. Mi se pare firesc ca, atunci cînd omul are anumite temeri sau neînţelegeri, să primească explicaţii din partea unui medic. Intenţia noastră e să oferim cît mai multă informaţie de calitate şi tocmai de aceea avem o echipă interdisciplinară extrem de bine pregătită, din care fac parte medici de familie, medici vaccinatori, epidemiologi, infecţionişti, de microbiologie, practic toate specialităţile legate de boli infecţioase şi de actul vaccinal. Avem pe site informaţii şi despre istoricul bolilor infecţioase, despre epidemiile majore care au avut loc, cît de greu se tratau şi ce pas important pentru omenire a însemnat vaccinarea contra unor boli care erau invalidante.
E greu să convingi pe cineva care e antivaccin de beneficiile vaccinului?
În general, experienţa celor din străinătate, unde e un puternic curent antivaccin, spune că vizavi de vaccinare există trei categorii de oameni: cei convinşi că trebuie să se vaccineze şi să-şi vaccineze copiii, pe care trebuie să-i informezi despre beneficii şi reacţii adverse; apoi e acel segment de 5-7% care sînt ferm convinşi că nu doresc să se vaccineze – recomandările în cazul lor sînt să nu se insiste prea mult pentru că rişti o discuţie energofagă, fără nici un rezultat; şi mai e segmentul de 15-20% de indecişi – care pot fi convinşi, dacă argumentele sînt prezentate într-un mod accesibil. Dacă li se prezintă beneficiile în balanţă cu pericolele cu care se poate confrunta un copil nevaccinat.
Vorbind despre pericolele de a nu fi vaccinat, avem exemplul epidemiei de rujeolă din România…
E probabil cel mai elocvent exemplu: epidemia a izbucnit într-o zonă cu acoperire vaccinală redusă şi cînd în această zonă a apărut un copil cu rujeolă – informaţiile spun că a fost o tulpină virală din import, nu locală din România –, epidemia s-a extins rapid pentru că imunitatea de cohortă nu exista în zona respectivă. Pentru a avea o imunitate de cohortă ai nevoie ca 95% din populaţie să fie vaccinată. Se pare că în România rata e în jur de 75-80%, adică o rată foarte mică. Cei mai mulţi copii afectaţi de epidemie nu împliniseră un an, deci nu erau eligibili pentru programul de vaccinare naţională. Nu ajunseseră la vîrsta la care puteau fi vaccinaţi. Ei s-au îmbolnăvit pentru că nu mai exista acea umbrelă de 95% acoperire vaccinală care să-i protejeze pe cei din jurul lor, cei care nu se pot vaccina.
În acele zone vorbim despre oameni care sînt antivaccin sau despre oameni care n-au acces la serviciile medicale?
Accesibilitatea există. Noi înşine am fost implicaţi într-un proiect de creştere a acoperirii vaccinale în România, derulat de Institutul de Politici Publice împreună cu asociaţii de minorităţi care au încercat să facă un studiu asupra cauzelor pentru care acoperirea vaccinală e mai mică în rîndul minorităţilor. Se pare că nu neapărat accesul la serviciile medicale este limitat, pentru că exista medic în zona respectivă, ci mai degrabă cauza a fost legată de prejudecăți născute ori din religie, ori din cultură, prejudecăți care impun distanţa faţă de medic.
Acum cîţiva ani a fost derulată în România o campanie de promovare a vaccinului contra virusului HPV. De ce nu a mers acea campanie la noi?
În momentul de faţă, în România trebuie să cumperi acest vaccin sau să aduci o altă variantă din străinătate. Teoretic, vaccinarea antipneumococică şi anti-HPV sînt prinse într-un program naţional de imunizare cu condiţia să existe fonduri pentru a cumpăra acest vaccin. Pentru vaccinarea antipneumococică nu s-a cumpărat nici pînă acum vreo doză şi chiar dacă am tot văzut în ultima vreme ştiri despre rezolvarea acestei situaţii, pînă nu vedem cutiile în frigider nu credem că se va realiza acest lucru. În ceea ce priveşte vaccinarea anti-HPV, a fost o campanie probabil prost gestionată, s-au distribuit dozele prin şcoli înainte să înceapă o promovare intensă de informare a populaţiei. Părinţii au fost extrem de speriaţi pentru că învăţătorul sau dirigintele erau cei care trebuiau să le ceară acordul pentru acest vaccin. Nefiind informaţi în momentul respectiv, oamenii au bătut în retragere şi foarte puţini dintre ei au venit să întrebe la cabinet despre ce e vorba. E păcat, pentru că atunci au fost bani investiţi în multe doze care n-au fost folosite şi care au expirat. A mai fost o încercare de campanie de vaccinare în urmă cu vreo doi-trei ani, cînd prin intermediul medicilor de familie puteau fi solicitate doze de către pacient. Reuşiserăm să convingem oamenii, care au înţeles despre ce e vorba, dar nici asta nu s-a finalizat, din alte motive. Acum acest vaccin trebuie cumpărat din farmacii sau din străinătate.
Cum explicaţi acest curent antivaccin?
Cred că în viaţa celor care îl promovează a existat un moment cînd au început să se îndoiască de sistemul medical – iar aici avem exemplul concret al unei doamne care tot apare pe la TV, explicînd pericolele vaccinului, deşi are doi copii vaccinaţi. Această atitudine antivaccin a fost declanşată mai degrabă de o dramă personală, care nu avea legătură cu vaccinarea. Atunci începi să cauţi surse de informare, care sînt la limita credibilului. Poate că nu mai reuşeşti să treci prin filtrul raţiunii ceea ce citeşti sau eşti influenţat de sentimentele personale. Cred că aceşti oameni privesc lucrurile prin prisma experienţei emoţionale. Iar cînd vorbeşti despre lucruri care afectează în mod direct populaţia, sînt de părere că libertatea de expresie trebuie să fie dublată de responsabilitate. În ceea ce priveşte sănătatea publică, cînd emiţi asemenea opinii care n-au argumente ştiinţifice, poţi provoca o problemă de siguranţă naţională. Epidemia de rujeolă de la noi, soldată cu decese, e cel mai bun exemplu.
a consemnat Stela GIURGEANU