top of page
  • Poza scriitoruluiAREPMF

In Memoriam Dr. Dâmbeanu Ioan-Marin

Actualizată în: 10 nov. 2022


A plecat dintre noi, spre alte zări, un Om absolut, complex, minunat, dăruit de Dumnezeu, acestei Vocații pentru Viața - numită Medicină - Dr. Dâmbeanu Ioan-Marin. Om de o cultură medicală ieșită din comun, a fost mentor și deschizător de Drum pentru Neonatologia românească.

Elegant, distins și în același timp, de o modestie rară, a crescut generații de medici, le-a amprentat magistral personalitatea profesională, i-a orientat spre acest segment incredibil al științei creșterii și îngrijirii nou-născuților. Inovația, știința aplicată în practica de zi cu zi, a permis transformarea zonei de îngrijire a marilor prematuri, în adevărate “laboratoare spațiale pentru o nouă șansă la viață” - așa cum a fost cunoscută Secția Spitalului “Prof. Dr. Panait Sârbu” - coordonată de către Dr. Dâmbeanu Ioan- Marin.

Frumusețea Sufletului, grija, empatia, compasiunea, sprijinul acordat fiecărei ființe aflate în suferință, cultura enciclopedică- ar putea, poate, încerca, să descrie o mică parte din ceea ce a dăruit acest OM, pentru Lume. Modelul uman, recunoștiința, onoarea de a-i fi fost discipoli- cuvintele sunt insuficiente pentru a descrie ce a însemnat pentru noi, cei din breasla medicală, acest Mare Medic.

Drum lin spre Stele Domnule Dr. Dâmbeanu Ioan-Marin!


149 afișări
bottom of page