Dr. Elena Ruja, Dr. Claudia Pop, Dr. Emiliana Costiug
Algoritmi de practică pentru medicul de familie – vol.II
Diagnosticul de wheezing este clinic, un sunet continuu, șuierător perceput de la distanța, cel mai frecvent în timpul expirului. Este expresia clinică a unei obstrucţii în căile aeriene inferioare.
Diagnosticul principalelor etiologii – elemente caracteristice
Bronșiolită: rinoree, febră, tuse sacadată, grade variate de detresă respiratorie, raluri bronșice
Astm bronșic: dermatită atopică, grade variate de detresă respiratorie
Reacție anafilactică: uriticarie, edemul buzelor, stridor, hipotensiune, greață, vărsături, diaree, angioedem
Pneumonie: febră, tahipnee, wheezing focal, raluri crepitante/subcrepitante la nivelul unui lob pulmonar
Crup: tuse lătrătoare, stridor, grade variate de detresă respiratorie
Epiglotită: febră, voce estompată, sialoree, stare septică, detresă respiratorie
Aspirație de corp străin: debut brusc, în plină stare de sănătate, în timpul jocului/mesei
Insuficiența cardiacă: sufluri cardiace, cianoză, hepatomegalie, diaforeză
